Ce trebuie să știi despre optimizarea site-ului pentru mobil


Suntem în anul 2020, iar dispozitivele mobile continuă să ia fața oricărui desktop în bătălia traficului online. Mai exact, 55% din tot traficul online este trafic mobil. Dacă stai să te gândești mai bine, este destul de normal. Puțini oameni mai au răbdarea să scrolleze Social Media sau să urmărească Youtube din fața desktop-ului.

Dacă aceste site-uri web sunt folosite de pe mobil, de ce site-ul tău ar fi diferit? Astăzi, o să discutăm despre optimizarea site-ului web pentru mobil, RWD (Responsive Web Design) VS Site Mobil, care sunt avantajele unui site web responsiv și modul în care poți verifica dacă site-ul tău este responsiv sau nu.

Dacă ești pasionat de web design sau pur și simplu dorești să îți construiești un site web de la 0, noi te putem ajuta cu sugestii și materiale educative!

  1. De ce trebuie să ai site-ul optimizat pentru mobil? (Google, avantaje)
  2. Ce este RWD (Responsive Web Design) și care este diferența între RWD și Site Mobil
  3. Cum verifici dacă site-ul tău web este responsiv?
  4. Concluzii
  • Cum verifici dacă site-ul tău web este responsivCum verifici dacă site-ul tău web este responsiv

De ce trebuie să ai site-ul optimizat pentru mobil? (Google, avantaje)

Utilizatorii aleg dispozitive mobile pentru că sunt la îndemână și ușor de folosit. Un telefon second-hand în stare foarte bună ajunge la un preț destul de mic, în comparație cu un laptop sau o unitate în aceeași stare. 

De asemenea, telefoanele nu au nevoie de instalare de software. Acestea sunt mai bine optimizate decât laptop-urile și sunt ideale pentru orice utilizator începător în domeniul tehnologic.

De asemenea, dispozitivele mobile sunt ușor de accesat. Dacă ți-ai încărcat telefonul cu o seară înainte, probabil ai baterie o zi întreagă de petrecut pe telefon. 

Și, bineînțeles, cel mai bun lucru – este mobil. Un dispozitiv mobil poate fi luat oriunde după tine, indiferent dacă pleci pentru 10 minute după pâine sau în Indonesia, în vacanță!

Astfel, putem vedea motivele practice pentru care oamenii utilizează dispozitivele mobile și de ce 55% din trafic vine de acolo. Însă trebuie să fie și alte motive, așa-i?

Bineînțeles!

  • Mobile-First Index – În 2018, Google a hotărât să țină cont de faptul că traficul de pe mobil a depășit traficul static. Din această cauză, Google a decis să schimbe algoritmul de indexare a site-urilor web. Mai exact, site-urile mobile vor fi cele indexate mai întâi de Google, în detrimentul celor care sunt disponibile doar pe desktop. Astfel, site-ul tău web va avea mult mai multe șanse să apară în rezultatele căutărilor Google dacă acesta este destinat și dispozitivelor mobile
  • Experiența utilizatorului – Un site care este adaptat pentru dispozitivele mobile va crea oricând o experiență extrem de plăcută, chiar și pentru folosirea site-urilor pe desktop.

Ce este RWD (Responsive Web Design) și care este diferența între RWD și Site Mobil

Acum că știi de ce e important să-ți construiești site-ul cu gândul că va putea fi folosit și pe mobil, trebuie să te hotărăști cum faci acest lucru. Mai exact, care e modalitatea pe care o alegi pentru a-ți configura site-ul special pentru dispozitivele mobile?

Cele mai practicate metode sunt RWD (Responsive Web Design) și crearea unui site mobil. O să începem cu ideea de RWD, ca mai apoi să vedem diferențele dintre cele două și care este, în final, cea mai bună metodă.

RWD este, mai exact, crearea site-ului tău web în așa fel încăt toate elementele (navigare, text, imagini) să fie scalabile în funcție de dispozitivul de pe care este accesat site-ul tău web.

Diferența mare dintre site-ul mobil și cel creat în mod RWD este că site-ul RWD nu trebuie să fie un site web separat, precum în cazul celui mobil. Site-urile mobile au extensia m. în fața URL-ului. Din această cauză, crearea unui site mobil poate pune probleme de costuri mari și se pot pierde câteva ”puncte” din strategia ta SEO.

Cele 4 puncte pe care un site responsiv le are în vedere în momentul în care este deschis de pe orice fel de dispozitiv sunt:

  • Dimensiunile ecranului de care dispune dispozitivul
  • Memoria operativă a dispozitivului (RAM)
  • Rezoluția ecranului
  • Viteza conexiunii la internet

De asemenea, site-ul mobil responsiv este perfect pentru orice device, nu doar pentru smartphone-uri. Tablete sau chiar smartwatch-urile pot accesa acest tip de site-uri web, fără niciun fel de probleme!

Avantajele pentru folosirea tehnologiei RWD sunt multiple, însă amintim doar câteva:

  • Mobile-First Index – noul algoritm Google este foarte prietenos cu site-urile responsive
  • Ai un singur URL – nu mai apare acel m. în față, astfel nu te încurcă în momentul în care trimiți anumiți clienți pe un landing page
  • Costuri mai mici – bineînțeles, nu ai nevoie de 2 site-uri, ajunge doar unul
  • Experiența utilizatorului mult mai plăcută
  • Optimizarea SEO pentru mobilOptimizarea SEO pentru mobil

Cum verifici dacă site-ul tău web este responsiv?

Dacă ai terminat de lucrat pentru site-ul tău responsiv, presupun că ai vrea să vezi dacă munca ta a dat roade. Există câteva metode de a vizualiza site-ul tău și dacă acesta este responsiv sau nu. 

  • În primul rând, mergi pe simplitate – ia-ți smartphone-ul, deschide browser-ul și vezi cum arată site-ul tău web și dacă este responsiv. Dacă trebuie să scrollezi pe orizontală ca să găsești o ilustrație, site-ul tău nu este chiar responsiv.
  • O a doua opțiune ar fi să accesezi testul de la Google Mobile Friendly – simplu și rapid

Sfatul meu? Încearcă-le pe amândouă. Astfel îți mărești șansele de reușită și asiguri utilizatorului o experiență plăcută pe site-ul tău web!

Concluzii

Necesitatea optimizării site-ului pentru mobil este clară – din ce în ce mai mult trafic provine din această zonă. Există mai multe modalități prin care poți face asta, dar eu ți-aș recomanda RWD (Responsive Web Design), deoarece este varianta mai accesibilă pentru toată lumea și mai simplă din multe puncte de vedere. Din fericire, există și metode prin care poți să verifici site-ul tău responsiv, vezi mai sus care sunt acestea!

Dacă ești pasionat de web design sau pur și simplu dorești să îți construiești un site web de la 0, noi te putem ajuta cu sugestii și materiale educative!

Sursa informației aici.